Despre noi

Misiune și Viziune

Școala Postliceală Sanitară ”Doctor Luca” din Cernica oferă oportunitatea dezvoltării personale și profesionale a elevilor ei prin transmiterea unor cunoștințe medicale corespunzătoare și a unei perspective biblice asupra omului, pregătindu-i în mod deplin pentru o educație medicală preventivă și o îngrijire de calitate dedicate servirii semenilor.

Școala Postliceală Sanitară ”Doctor Luca” din Cernica este locul în care fiecare elev poate avea o experiență benefică pentru tot restul vieții primind în același timp o amplă pregătire academică. Un procent semnificativ dintre absolvenții și profesorii școlii lucrează în spitale și cabinete cunoscute la nivel național. În egală măsură, munca de zi cu zi a elevilor și profesorilor a determinat identitatea și evoluția școlii, construind în permanență dimensiunile sale esențiale: RESPONSABILITATE, CALITATE ȘI PERFORMANȚĂ.

Proiectul de dezvoltare instituțională oferă o perspectivă reală asupra școlii din punct de vedere al imaginii acesteia, dar și a obiectivelor și stabilește direcțiile majore de progres, modalitatea de elaborare a acestuia permițând consultarea tuturor părților, implicarea în asumarea scopurilor, obiectivelor și acțiunilor propuse. El reflectă politica educațională pe termen mediu (4-5 ani), ținând cont de strategia educațională la nivel național, de contextul socio-economic actual și de apartenența europeană. Toate acestea se reflectă asupra finalității principale a educației, formulate în Legea Educației Naționale: formarea competențelor, înțelese ca ansamblu multifuncțional și transferabil de cunoștințe, deprinderi/abilități și aptitudini.

Școala Postliceală Sanitară ”Doctor Luca” din Cernica va promova o educație modernă. Fundamentată pe morala creștină oferind elevilor un climat favorabil studiului și învățării continue pentru formarea și dezvoltarea competențelor profesionale.

Valori promovate

  • Gândirea autonomăa defini și a înțelege scopurile valoroase și a stabili prioritățile; a gândi prin prisma consecințelor și a fundamenta deciziile pe înțelepciunea practică.
  • Integritateaa avea puterea interioară de a spune adevărul, de a acționa onest în gând și în faptă.
  • Perseverențaa fi consecvent și a găsi puterea de a merge mai departe în ciuda dificultăților, a eșecurilor personale.
  • Respectula arăta considerație față de oameni, față de autorități, față de proprietate și, nu în ultimul rând, față de propria persoană.
  • Responsabilitateaa-și asuma deciziile, faptele și consecințele acestora.

Scurt istoric

Școala Postliceală Sanitară ”Doctor Luca” din Cernica a fost autorizată să funcționeze prin Ordinul Ministerului Educației nr. 5729 / 12.11.2015, fiind situată în regiunea București Ilfov. Rețeaua de localități a regiunii București – Ilfov, este constituită din 9 orașe, 32 de comune și 91 de sate. Prezența Capitalei țării în centrul Regiunii este importantă nu numai datorită mărimii populației, ci și a forței economice și a concentrării activităților umane, a echipării fizice și instituționale.

Școala a fost înființată în cadrul Asociației ”Sănătate și Educație”. Conform statutului, Asociația ”Sănătate și Educație” are ca obiective, pe lângă activități privind educația sanitară și promovarea unui stil de viață sănătos și înființarea unor unități școlare de diferite niveluri, în vederea promovării unei educații bazate pe principii pedagogice moderne.

Educația este percepută astăzi ca o funcție vitală a societății contemporane deoarece prin aceasta societatea își perpetuează existența, transmițând din generație în generație tot ceea ce umanitatea a învățat despre ea însăși și despre realitate. De la școala contemporană societatea așteaptă astăzi totul: să transmită tinerilor o cunoaștere acumulată de-a lungul secolelor, să-i ajute să se adapteze la o realitate în continuă transformare și să-i pregătească pentru un viitor imprevizibil. Considerată un factor cheie în dezvoltarea societății, ea asigură forța de muncă calificată pentru toate sectoarele de activitate, favorizează progresul, stimulează curiozitatea intelectuală, capacitatea de adaptare, creativitatea și inovația individului. Educația este unul dintre instrumentele cele mai puternice de care dispunem pentru a modela viitorul. Soluția tuturor problemelor grave și cronice cu care se confruntă societatea contemporană trebuie căutată  în educație și școală.

Urmărind ca scop fundamental pregătirea tinerilor pentru integrarea în societate, pe de o parte, și dezvoltarea maximă a potențialului lor, pe de altă parte, școala noastră își propune să-i ajute pe tineri să se cunoască și să se accepte, să-și proiecteze idealuri și să le interiorizeze în identitatea lor, să-și asume responsabilitatea pentru a se implica în dezvoltarea societății.

Educația și formarea profesională a forței de muncă din România contribuie la definirea locului și rolului României în structura Uniunii Europene. Politica educațională a Uniunii este în principal definită în contextul național, cu respectarea diversității culturale și lingvistice. Se are în vedere ca finalitățile în formare și educație să răspundă cerințelor subsistemelor dezvoltate armonizat în cadrul UE.

Fără pretenții și aroganță, cu modestie și muncă, credem că școala noastră se va înscrie printre școlile postliceale sanitare de valoare. De asemenea credem că educația este o armă ale cărei efecte depind de cine o ține în mâini și spre cine e țintită. Proiectul de dezvoltare instituțională al Școlii Postliceale Sanitare ”Doctor Luca” din Cernica ține seama de complexitatea, diversitatea și amplitudinea activităților școlare, fiind rezultatul analizei și reflecției critice asupra situației de fapt.

Meet our team

Alone we can do so little, together we can do so much.