Școala Postliceală Sanitară „Dr. Luca” din Cernica organizează sesiunea de admitere în zilele de 3-4 septembrie 2024, iar depunerea dosarelor se face în perioada 24 iunie – 30 august.
Absolvenții acestei școli vor obține o diplomă de asistenți medicali generaliști. Calitatea procesului de învățământ va fi asigurată de un grup profesoral de excepție, format din medici primari, specialiști, farmaciști, profesori de specialitate sau instructori de nursing.
Curriculumul pe care îl folosim este elaborat de Ministerul Educație și aprobat prin ordin al Ministrului Educației. Diplomele eliberate la absolvire sunt recunoscute pe plan național şi internațional. Durata studiilor pentru calificarea asistent medical generalist este de trei ani; în plus, tinerii care aleg să studieze aici vor fi implicați în activități misionare desfășurate în țară și peste hotare.
Înscrierea la Școala Postliceală Sanitară “Dr. Luca” din Cernica pentru specializarea asistent medical generalist – se face pe bază de dosar și interviu.
Dosarul pentru înscriere trebuie să conțină următoarele documente:
Dosarele de înscriere se pot depune în perioada 24 iunie – 30 august 2024. Admiterea constă în prezentarea dosarului cu documentele solicitate pentru înscriere și susținerea unui interviu vocațional. Timpul alocat interviului pentru fiecare candidat va dura între 10 – 15 min. Interviul va avea ca rezultat calificativul ”admis” sau ”respins”. Comisia de admitere va evalua candidații în cadrul interviului vocațional utilizând următoarele criterii:
Informații suplimentare privind condițiile de înscriere, taxa de studii, cazarea elevilor și susținerea interviului pot fi obținute la numerele de telefon:
0742 344 157 sau 0744 157 723